În acest context, la inițiativa primarului Clotilde Armand și cu sprijinul consilierilor, echipa ADP S1 a implementat proiectul denumit sugestiv „Promenada Verde”, proiect care se vrea a fi o oază de relaxare pentru cetățenii sectorului 1.

De reținut pentru opinia publică este faptul că beneficiind de un buget minimal s-a reușit organizarea activității de salubritate și curățenie spațiu verde în timp optim și cu rezultate imediate.

Echipele firmelor colaboratoare coordonate de inspectorii ADP S1 au reușit cu succes curățarea lacului, iar lucrătorii din cadrul Serviciului Mecanizare au montat coșuri de gunoi și bănci de relaxare.

Acest efort al echipei ADP S1 s-a materializat prin a oferi cetățenilor sectorului 1 o zonă de promenadă cu o vegetație încântătoare, cu alei bine amenajate pentru plimbare și cu accesorii pentru odihnă și relaxare.

Cetățenilor sectorului 1 le vom oferi periodic dovada că decența administrării nevoilor civice se poate evidenția prin puterea exemplului, respectiv exemple de bună practică.

O echipă unită și bine manageriată poate realiza proiecte de impact maxim cu buget minim.

Gânduri de bine tuturor!

#ADPS1 #PromenadaVerde

×