Comunicat de Presă | București, 8 ianuarie 2019

Locuitorii Sectorului 1 își pot reînnoi, începând de astăzi, 08 ianuarie 2019, contractele de închiriere a locurilor de parcare de reședință.

Pentru a închiria un loc de parcare de reședință, bucureștenii din Sectorul 1 trebuie să depună următoarele acte:
– Cererea de închiriere
– Actul de identitate (buletin) original și copie; – Certificat înmatriculare al autoturismului cu ITP la zi, original și copie; – Contract de comodat (dacă este cazul) original și copie; – Contract leasing (dacă este cazul) original și copie; – Certificat de încadrare în Grad de handicap (dacă este cazul) original și copie;
– O taxă în valoare de 76,65 de lei/loc/autoturism/An.

IMPORTANT! Taxa se poate achita doar numerar.

Programul de lucru este următorul: Luni – 10:00 – 18:00; Marți – 08:15 – 16:30; Miercuri – 08:15 – 16:30; Joi 08:15 – 16:30; Vineri 08:15 – 14:00. Între 13:00 și 13:30 este pauză.

Până la sfârșitul lunii martie, cetățenii Sectorului 1 sunt așteptați la sediul Administrației Domeniului Public Sector 1 (ADP), din B-dul Poligrafiei nr. 4, pentru prelungirea contractului de inchiriere pe anul 2019.

Pentru prelungirea contractelor sunt necesare C.I.(buletin)  și talonul în original și copie.

Închirierea şi implicit dreptul de utilizare a locului de parcare au valabilitate pe parcursul unui întreg An calendaristic.

Închirierea locurilor de parcare de reşedinţă se face în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului General al Municipiului București (HCGMB) nr. 124/2008 cu privire la strategia de parcare în Municipiul Bucureşti, modificată prin HCGMB nr. 61/2009, HCGMB nr.95/2018, Anexa 1- cu privire la regulamentul serviciului public de administrare a parcajelor aparținând domeniului public sau privat al Municipiului București și a Regulamentului Intern.

Astfel, atribuirea locurilor în parcările de reşedinţă se face numai cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) nu se poate aloca mai mult de un loc de parcare/apartament;
b) se pot atribui numai pentru autoturisme cu ITP-ul la zi;
c) se pot atribui numai persoanelor fizice care domiciliază în imobilul respectiv;
d) se pot atribui numai pentru autoturismele proprietate personală, pentru autoturismele utilizate în baza unor contracte de leasing și pentru autoturismele utilizate în baza unor contracte de comodat.
Documentele necesare le găsiti atașate pe site-ul nostru la secțiunea Formulare – Compartimentul Parcări Publice.

Pentru mai multe informații suplimentare:
Telefon: 021.319.32.58/53 -Tasta nr. 2 (Compartimentul Parcări Publice) E-mail: secretariat@adp-sector1.ro

×