Ce poate fi mai frumos decât să vă bucurați de o plimbare în parc și să aveți parte, în același timp, de internet wireless gratuit de mare viteză?
Mobilitatea a generat un nou stil de viață și de muncă, putând beneficia de avantajul accesului la internet, la aplicații și la date, de oriunde și oricând. Utilizatorii, la rândul lor, văd mobilitatea ca o condiție a normalității și sunt permanent tot mai exigenți cu calitatea acesteia. Prin urmare, rețelele Wireless, cea mai rapidă formă de transfer rapid de fișiere, evoluează.
O rețea wireless publică trebuie să confere siguranță, iar pentru o funcționare optimă este esențial ca echipamentele care o susțin să fie stabile și sigure, să asigure o acoperire cât mai bună și un semnal puternic așa cum sunt cele instalate în parcurile și locurile de joacă administrate.
Soluția de wireless public instalată beneficiază de atuul experienței și inovației tehnologice și asigură conformitate cu standardele și tehnologiile wireless din domeniu.
Pe scurt:
➡️acoperire Wireless în 22 parcuri și 72 locuri de joacă, compusă din 190 de echipamente Acces Point industrial;
➡️suprafață totală > 3.000.000 mp acoperită integral cu semnal Wireless;
➡️ wireless tip “mesh” + conexiune fizică între echipamente;
➡️conexiune internet gigabit;
➡️trafic securizat și filtrare de conținut necorespunzător pentru minori.
De asemenea, să nu uităm și importanța camerelelor video montate în locuri cu vizibilitate sporită din cadrul fiecărui parc și loc de joacă pe care îl administrăm pentru a preveni actele de vandalism, dar și pentru a crește gradul de siguranță al cetățenilor.
×