Având în vedere evoluția amenințării create cu infecția cu Coronavirus (Covid-19), prin decizia nr. 91/10.03.2020, Administrația Domeniului Public Sector 1 a hotărât restrângerea activităților prin restricționarea accesului în instituție a cetățenilor, până la data de 31 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire.

Astfel, perioada de reînnoire a contractelor de închiriere a locurilor de parcare de reședință se decalează proporțional cu numărul de zile lucrătoare în care nu se va lucra cu publicul, respectiv 15 zile lucrătoare. În consecință, dacă acest termen de sistare a programului de lucru nu se schimbă, aceasta înseamnă că perioada rămasă de reînnoire a contractelor este 31 martie – 22 aprilie 2020.
*Nu avem procedură de plată online a contractelor de închiriere.

Având în vedere că până la data de 31 martie 2020 nu se mai fac niciun fel de operațiuni/modificări cu privire la contractele de închiriere a locurilor de parcare de reședință, acestea își păstrează valabilitatea cel puțin până la data de 22 aprilie 2020.

În situația în care termenul de sistare al programului cu publicul se prelungește, vă vom transmite informațiile prin intermediul site-ului: https://adp-sector1.ro/, pagina de Facebook: Administrația Domeniului Public Sector 1, la sediul instituției din B-dul Poligrafiei nr. 4, pe pagina primăriei: http://www.primariasector1.ro/ – Direcții și Servicii – Administrația Domeniului Public Sector 1.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

×