- Contul meu
- Deconectare
ACEST ACORD A FOST SUSPENDAT PENTRU ANUL 2021
Primăria Sectorului 1, prin Administrația Domeniului Public Sector 1, desfășoară un proiect pilot în cartierele Bucureștii Noi-Chitila care are ca scop creșterea numărului de parcări rezidențiale. Proiectul va conduce la evitarea parcării autoturismelor haotic și la stimularea folosirii mijloacelor de deplasare alternativă
Pentru a putea obține un loc de parcare în parcările de reședință nou amenajate în cartierele Bucureștii Noi – Chitila, respectiv străzile Prahova, Străbună, Triumfului, Surorilor, Crinului, Pieței, Nuvelei, Bârlogeni, Fanionului, Șaradei, Subcetate, Dunei, Limanului, Plaiul Muntelui, Fortunei, Jimbolia, Olteniei, Oastei, Alexandru Lăpușneanu, solicitanții (persoane fizice) trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:
– să dețină în proprietate sau în folosință (comodat, leasing etc.) un autoturism;
– să aibă domiciliul sau reședința (dovedite cu documente de identitate), în imobilele care au arondate parcările de reședință în incinta cărora se solicită atribuirea locului de parcare;
– autoturismul pentru care se solicită atribuirea locului de parcare să fie în circulație, fapt dovedit cu ITP valabil;
– să nu dețină garaje sau alte posibilități de parcare pe raza Sectorului 1.
Pe scurt
În situația în care solicitantul îndeplinește criteriile de eligibilitate pentru acordarea unui loc de parcare, acesta va fi contactat și va avea obligația de a se prezenta personal sau împuternicit (cu împuternicire notarială) la sediul Administrației Domeniului Public Sector 1 din B-dul Poligrafiei nr. 4 la Biroul Parcări Publice, la data stabilită de reprezentanții instituției, cu următoarele documente în original:
– CI/BI sau pașaport al persoanei care solicită locul de parcare;
– Certificat de înmatriculare/carte de identitate al/a autoturismului pentru care se solicită locul de parcare;
– Contractul de leasing/comodat pentru autoturismul utilizat cu acest statut juridic (dacă este cazul).
– Cerere loc de parcare (!!!nu este nevoie de ștampila asociației sau semnătura administratorului/președintelui)
IMPORTANT! Locurile se parcare sunt gratuite până la data de 31 decembrie 2020. Începând cu data de 1 ianuarie 2021 tarifele și criteriile aferente atribuirii locurilor de parcare se vor stabili conform dispozițiilor legale în vigoare.
Documentele se pot depune atât la sediul instituției noastre din B-dul Poligrafiei nr.4, Sector 1, cât și pe adresa de e-mail: secretariat@adp-sector1.ro.
ATENȚIE! Neprezentarea persoanei la data stabilită de reprezentanții instituției sau neprezentarea în original a unuia dintre actele solicitate atrage după sine imposibilitatea semnării acordului privind acordarea unui loc de parcare.
Programul de lucru al Biroului Parcări Publice este următorul: Luni – 10:00 – 18:00; Marți – 08:15 – 16:30; Miercuri – 08:15 – 16:30; Joi 08:15 – 16:30; Vineri 08:15 – 14:00. Între 13:00 și 13:30 este pauză.
În concordanţă cu măsurile impuse de către autorități, facem apel la înţelegerea dumneavoastră privind situaţia excepţională şi vă adresăm rugămintea de a purta, în incinta instituției, mască de protecție în vederea reducerii riscului epidemiologic de transmitere a virusului Covid-19.
Pentru mai multe informații suplimentare, puteți consulta documentul atașat pe site-ul: https://adp-sector1.ro/ secțiunea Formulare – Biroul Parcări Publice sau apelând la nr.de telefon: 021/9660 – Tasta 1 -> Tasta 6 (Biroul Parcări Publice).