- Contul meu
- Deconectare
Primăria Sectorului 1, prin Administraţia Domeniului Public, continuă campania de plantare în mai multe zone din sector. Astfel, în câteva zile, membrii comunităţii vor putea admira în parcuri, pe aliniamentele stradale o paletă impresionantă de flori de cele mai diverse culori, precum Begonia (această plantă ne încântă prin spectrul larg de culori pe care ni-l oferă), Coleus (Urzicuța) este o veselie fără egal prin multitudinea de forme și culori ale frunzelor sale, Impatines(Sporul Casei), Tagetes (cunoscute popular Crăiţele).
Florile reprezintă un adevărat spectacol al naturii, care a însoţit omul încă de la începuturile existenţei sale, oferindu-i momente de bucurie, atât ca mesager al unor sentimente şi gânduri pe care acesta dorea să le transmită, cât şi ca element cu rol decorativ.
Toate plantele au fost crescute în serele Sectorului 1, prin grija angajaţilor ADP S1. Prin îngrijirea plantelor în serele proprii se realizează economie în bugetul local, iar parcurile, aliniamentele stradale capătă o înfăţişare foarte plăcută.