Am finalizat lucrările de amenajare a spațiului verde de la intersecția străzilor General Henri Mathias Berthelot și Luigi Cazzavillan.
Amenajarea peisagistică a Monumentului de for public ‘’General H. M. Berthelot’’, realizat de către artistul plastic Elena Nucă, dedicat marelui general francez, șeful misiunii militare franceze în România în Primul Război Mondial, în semn de recunoaștere a meritelor sale deosebite, a avut în vedere punerea în valoare a monumentului.
Printre lucrările efectuate se numără pregătirea terenului prin decopertare, completare cu pământ vegetal și nivelare, instalarea unui sistem de irigații prin aspersie pentru compoziția vegetală propusă, plantare de plante perene și montare rulou gazon. Vegetația este reprezentată de speciile betula și berberis.

×