Activitatea de întreținere și înfrumusețare a sectorului continuă în orice condiții și în orice anotimp. Considerăm extrem de importantă regenerarea zonelor verzi existente, precum și amenajarea de noi spații verzi. Astfel, cetățenii se vor putea bucura nu doar de amenajarea spațiilor verzi, ci și de arbori noi plantați, atât de necesari pentru îmbunătățirea calității aerului pe care îl respirăm.
În această toamnă, vom planta aproximativ 6.500 de arbori. Printre speciile propuse se numără fraxinus sp, acer sp, tilia sp, magnolia sp, platanus sp, prunus sp, robinia sp, betula sp, Catalpa sp.
Plantarea arborilor este o acțiune ecologică importantă care influențează funcționarea întregului ecosistem. Arborii, produc oxigenul atât de necesar vieții, absorb dioxidul de carbon și reduc semnificativ zgomotul.
Totodată, arbuștii sunt plante lemnoase multianuale, ale căror ramuri încep chiar de la sol. Frunzișul lor căzut îmbogățește solul cu substanțe nutritive, îl face puhav, formează litiera care îl protejează de îngheț și supraîncălzire. Printre speciile propuse se numără yucca, piracantha, syringa (liliac), mahonia, spiraea, cornus, viburnum(călin), weigella, liane hedera, forsythia
Un alt avantaj îl constituie plantele perene prin varietățile uimitoare de culori, texturi și dimensiuni disponibile. Spre deosebire de plantele anuale sau bienale, plantele perene sunt plante care trăiesc an de an. Printre speciile propuse se numără hosta sp, astilbe sp, lavanda, heuchera sp, echinaceea sp, yucca și Graminee perene pennisetum sp, mischantus , festuca, cortaderia.
Amenajarea spațiilor verzi prin plantarea unor exemplare de arbori, arbuști și plante perene, sustenabile, adaptate condițiilor de luminozitate și umiditate, cu cerințe de mentenanță reduse. Plantele alese, împreună cu modul de plantare, generează energie și armonie în același timp. De asemenea, am instalat sistem de irigații prin picurare și astfel, aplicăm cantitatea de apă cât mai exact pentru fiecare plantă în parte.
Spațiile verzi sunt importante pentru comunitate, având impact semnificativ asupra calității vieții și a stării de bine a locuitorilor.
×