Începând cu data de 15 ianuarie, ora 12:00, în platforma digitală SIPR https://parcari.adp-sector1.ro/ , se vor putea transmite solicitările pentru:
☑️ reînnoire contract de închiriere loc de parcare de reședință
☑️ solicitare loc de parcare de reședință
➡️Procedura de reînnoire a contractelor de închiriere loc parcare se va desfășura în perioada 15 ianuarie – 31 martie. Pentru a reînnoi contractul de închiriere a locului de parcare de reședință, trebuie să parcurgeți următorii pași:
Pasul 1 – Transmiterea documentelor prin platforma https://parcari.adp-sector1.ro/ pentru verificare și validare. Pentru persoanele care nu posedă abilități digitale, Biroul Parcări Publice va asigura suportul tehnic necesar la sediul Administrației Domeniului Public Sector 1 din B-dul Poligrafiei nr.4, Sector 1, București.
Pasul 2 – După validarea documentelor, se va achita taxa online sau la una dintre casieriile Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 1. Nu plătiți taxa pentru locul de parcare înainte de a transmite documentele! Cetățenii care vor achita taxa, fără să transmită documentele, vor beneficia de un contract de închiriere loc de parcare de reședință pentru anul 2024 doar dacă vor transmite și documentele până la data de 31 martie.
➡️Solicitările pentru atribuirea unui loc de parcare de reședință vor rămâne pe lista de așteptare, în sistemul informatic pentru parcările de reședință (SIPR), al instituției noastre, până la atribuirea unui loc de parcare de reședință. Redistribuirea locurilor de parcare de reședință rămase disponibile spre închiriere se va face după data de 01 Mai, în ordinea numerelor de înregistrare a solicitărilor înregistrate.
➡️Pentru a putea obține un loc de parcare în parcările de reședință solicitanții (persoane fizice) trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții de eligibilitate:
1. să dețină în proprietate sau în folosință (comodat autentificat la notar, leasing, etc.) un autoturism;
2. să aibă domiciliul sau reședința (dovedite cu documente de identitate – CI/BI) în imobilele din Sectorul 1, în proximitatea cărora sunt amenajate locuri de parcare de reședință;
3. să dețină rol fiscal înregistrat la Direcția Generală de Taxe și Impozite Locale a Sectorului 1;
4. autoturismul pentru care se solicită atribuirea locului de parcare să fie în circulație, fapt dovedit cu ITP valabil;
5. autoturismul să fie înmatriculat în Municipiul București, excepție făcând cele cu contract de leasing;
6. autoturismul pentru care se solicită atribuirea locului de parcare să dețină o poliță de asigurare RCA valabilă.
IMPORTANT! Nu vor fi luate în considerare solicitările pentru închirierea locurilor de parcare transmise pe adresa de e-mail a Administrației Domeniului Public Sector 1 sau depuse la Registratură.
📂Pentru mai multe detalii puteți consulta Regulamentul privind organizarea și funcționarea parcărilor publice de reședință accesând următorul link: https://bitly.ws/368UZ
➡️Conform prevederilor H.C.G.M.B. nr.108/27.04.2023 – privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale în Municipiul București, taxele pentru închirierea locurilor de parcare de reședință vor fi următoarele:
ZONA A 683 lei
ZONA B 569 lei
ZONA C 455 lei
ZONA D 341 lei
📂Pentru mai multe detalii puteți consulta H.C.G.M.B. nr.108/27.04.2023 – privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale în Municipiul București: https://bitly.ws/368Uq
➡️Conform art.65. alin. (5) din Legea 448/2006 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, persoanele cu dizabilități nu vor achita taxa pentru locul de parcare de reședință, aceștia beneficiind de gratuitate.
×