Începând cu data de 05.04.2022, instituția noastră va ridica vehiculele staționate neregulamentar pe domeniul public, conform H.C.L nr.135/2021privind ridicarea, transportul, depozitarea și restituirea vehiculelor staționate neregulamentar pe domeniul public sau în alte locuri decât drumul public. 

Procedura pentru ridicarea si depozitarea vehiculelor parcate neregulamentar

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor din Regulament, precum și dispunerea măsurilor de ridicare se va face de către agentul constatator din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 1, conform competențelor ce îi revin, în baza unei dispoziții de ridicare a vehiculului/rulotei/remorcii.

Acțiunea de ridicare va fi realizată de către Administrația Domeniului Public Sector 1 cu autospeciale și dotarea necesară pentru practicarea activității de ridicare a vehiculelor/rulotelor/remorcilor parcate neregulamentar.

Vehiculele ridicate se vor depozita în spațiul special amenajat la sediul din Șos. Odăii nr. 3-5.

Pentru mai multe informații, proprietarii vehiculelor ridicate ne pot contacta prin:

Telefon: 021/9540 Dispecerat Poliția Locală Sector 1

E-mail: ridicariauto@adp-sector1.ro

 

Procedura pentru restituirea vehiculelor parcate neregulamentar

Restituirea vehiculelor se va face non-stop, numai proprietarului/ deținătorului/ utilizatorului legal al acestuia și doar după întocmirea procesului-verbal de contravenție de către polițistul local și achitarea tarifelor de ridicare, transport și depozitare, în baza certificatului de înmatriculare/ înregistrare în original sau al oricărui act din care să rezulte dreptul de proprietate sau folosință asupra vehiculului/ rulotei/ remorcii și a unui act de identitate al solicitantului.

Tarifele pentru recuperarea vehiculului ridicat

– Tarifele de ridicare sunt: 200 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de până la 5 tone, inclusiv, și 270 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de peste 5 tone.

– Tarifele de transport sunt: 150 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de până la 5 tone, inclusiv, și 200 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de peste 5 tone.

– Tarifele de depozitare sunt: 75 de lei în primele 24 de ore, și 25 de lei/zi după intervalul de 24 de ore.

Verificarea sumei de plată și a modalității de plată

Suma de plată pentru restituirea vehiculului se poate verifica online accesând link: https://adp-sector1.ro/ridicari-vehicule/ , iar plata se poate efectua prin următoarele modalități:

  1. Online pe platforma www.ghiseul.ro, parcurgând următorii pași:

Ø Plată fără Autentificare;

Ø Tip instituție – Impozite și Taxe Locale;

Ø Instituție – Sector 1;

Ø Alege taxă – 21.A.33.08.00. Venituri din prestări de servicii/tarife ridicare, transport și depozitare auto staționate ilegal pe domeniul public;

Ø Suma;

Ø Nume și Prenume/ CNP (se vor folosi datele de identificare ale proprietarului vehiculului);

Ø Adresa poștală /E-mail.

  1. La una dintre casieriile Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale din Sectorul 1ː
  • Strada Piața Amzei

Luni/ Marți/Joi/Vineri: 8:30-16:30

Miercuri: 8:30-18:30

  • Strada Pajurei 13

Luni/Marți/Joi/Vineri: 8:30-16:30

Miercuri: 8:30-18:30

  • Calea Griviței 208-210

Luni/Marți/Joi/Vineri: 8:30-16:30

Miercuri: 8:30-18:30

  • B-dul Banu Manta 9

Luni/Marți/Miercuri/Vineri: 8:30-16:30

Joi: 8:30-18:30

IMPORTANT 

Tarifele pentru depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore, nefracționat, începând de la data și ora depozitării.

Recuperarea vehiculelor depozitate în spațiul special amenajat din Șos. Odăii nr. 3-5 se poate face non-stop în baza chitanței fiscale care atestă plata tarifului aferent.

 

Hotărârea Consiliului Local Sector 1 nr.135/2021- privind ridicarea, transportul, depozitarea și restituirea vehiculelor staționate neregulamentar pe domeniul public sau în alte locuri decât drumul public poate fi consultată accesând link-ul: https://adp-sector1.ro/wp-content/uploads/2018/10/HCL-135-14.04.2021.pdf

 

 

×